IDENTIFICARE

În prima secțiune, candidații trebuie să completeze informațiile privind datele de identificare și de contact, respectiv prenumele, numele de familie, data nașterii, numărul de telefon mobil și adresa de e-mail.

EDUCATIE

A doua secțiune culege informațiile privind universitatea și facultatea absolvite ori în curs de absolvire, tipul studiilor (licență, masterat, doctorat), promoția (respectiv anul absolvirii) și media examenului de absolvire. În aceeași secțiune candidații sunt invitați să furnizeze informații privind alte experiente relevante precum cursuri, școli de vară, burse de studiu, evenimente și dezbateri.

EXPERIENTA

În această secțiune se completează informațiile privind experiența de până acum a candidaților (dacă este cazul) în sectorul civil. Suntem interesați de domeniul în care ați activat, rezultatele proiectelor la care ați participat și rolul în cadrul echipei.

COMPETENTE

În această secțiune se completează informațiile privind competențele lingvistice și cele IT. Limbile străine prezente în formular au fost alese în raport cu numărul generic al populației vorbitoare la nivel mondial și relevanța acestora. Cât privește competențele IT, sunteți rugați să completați în funcție de cunoștințele deținute în acest domeniu.

MOTIVATIE

În această secțiune candidații aleg structura în care vor să facă practică și își justifică argumentativ opțiunea. Trebuie să dovedești că ești familiarizat cu activitatea și atribuțiile structurii în care activezi, dar și că ai citit Regulamentul Camerei Deputaților și ai cunoștințe generale despre ce face un parlament.

Untitled-5

Această secțiune este cea mai interesantă din perspectiva evaluării. Fiecare dintre candidați va avea posibilitatea să propună inițiative inovatoare care privesc activitatea Camerei Deputaților probând, în același timp, pregătirea și capacitatea de a gândi creativ.